Edición 28
Tres poemas Claudiu Komartin
*La siguiente traducción fue llevada a cabo por Karina Picó Catalí (Alicante, 1995.) Estudiante de traducción e interpretación en la Universidad de Alicante. Traduce para alimentar el alma, y con un poco de suerte, algún día, también el estómago. Le entusiasma la idea de compartir con el mundo hispanohablante sus pequeños hallazgos literarios, especialmente los que llegan de la desconocida Europa del Este. Aquí se puede leer una muestra de su trabajo: https://rumaneando.wordpress.com/
Quiero creerte cuando dices
que vendrá alguien
con sonrisa perfecta
y gestos definitivos
un insecto con alma de enfermera
y me llevará al día de mañana
como se lleva a un caballo derribado por la tristeza
cuando cae la noche al matadero
* * *
Vreau să te cred când spui
că va veni cineva
cu un zâmbet perfect
şi cu gesturi definitive
o insectă cu suflet de doică
să mă ducă spre ziua de mâine
cum duci un cal dărâmat de tristeţe
seara către abator
Enséñame a escapar
Enséñame a escapar de mi cabeza
a salvar la distancia entre la cama y la ventana
en menos de una noche
de regreso, los brazos magullados,
el cerebro retorcido como un trapo,
me crecieron garras, pezuñas
enséñame a caminar de nuevo
a sostenerme sobre mis pies
sin tropezar todo el tiempo
porque las noches sienten asco
de mi amor primitivo
dime que te importo
y
enséñame a hacerme daño
sin que nadie tenga que sufrir
pégame o estréchame en tus brazos
ahora
cuando
caiga
con los puños apretados
apretados
apretados
como dos estrellas moribundas
* * *
Învaţă-mă să fug
Învaţă-mă să fug din capul meu
să străbat drumul de la pat la fereastră
în mai puţin de o noapte
şi înapoi, cu braţele-nvineţite,
cu creierul stors ca o rufă
mi-au crescut gheare, copite
învaţă-mă să umblu din nou
pe două picioare
fără să mă împiedic tot timpul
pentru că nopţile sunt scârbite
de dragostea mea primitivă
spune-mi că-ţi pasă
şi
învaţă-mă să-mi fac rău
fără ca nimeni să nu aibă de suferit
loveşte-mă sau strânge-mă-n braţe
acum
când
cad
cu pumnii strânşi
strânşi
strânşi
ca două stele pe moarte
Irina
Recuerdo una casa de ladrillo
y un largo sendero que conduce a un patio oscuro,
la hierba sin cortar llega en agosto hasta las
rodillas. Vuelvo a ver el cuerpo de Irina,
desplomado entre cardos, bichos, arbustos de boj –y el mundo
se detiene poco a poco,
al ritmo del vaivén de su pecho, hasta
un
abandono total. Sonríe extasiada.
Me viene a la cabeza su tobillo fino (ligeramente enrojecido
por la correa de la sandalia)
y su pantorrilla blanca, casi cantando,
la piel erizada por el viento repentino.
Han pasado casi dos años.
Es verano otra vez, una estación estremecedora
que controla hasta el más mínimo de mis movimientos.
Su cuerpo se ha redondeado con el tiempo, lleva el pelo más largo
(eso me han dicho)
y mi furia, bueno,
mi furia se ha desvanecido, destilada por tantas cosas y tantas palabras.
Soy un hombre educado y solitario
que cada vez más imagina
una casa de ladrillo
y un largo sendero
que conduce a un lugar oscuro y frío,
sin retorno.
* * *
Irina
Îmi amintesc o casă de cărămidă
şi o alee lungă, coborând către o curte întunecoasă
în care iarba necosită se ridica în august
până la genunchi. Revăd acolo corpul Irinei,
prăbuşit printre scaieţi, gângănii, tufe de cimişir – şi lumea
încetinind lent,
în ritm cu freamătul pieptului ei, până la o
părăsire totală. Surâzând extatic.
Am în minte glezna aceea subţire (doar puţin înroşită
de bareta sandalei)
şi pulpa albă, aproape cântând,
înfiorată de vântul stârnit din senin.
Au trecut aproape doi ani.
Este vară din nou, un anotimp copleşitor
ce îmi dictează şi cea mai simplă mişcare.
Trupul ei s-a împlinit între timp, părul îl poartă mai lung
(mi se spune), iar furia, ei bine,
furia mi s-a domolit, distilată prin atâtea lucruri şi vorbe.
Sunt un om politicos şi singur
imaginându-şi tot mai des
o casă de cărămidă
şi o alee lungă,
coborând către un loc întunecos şi rece,
fără întoarcere.
Vea también: poemas del libro Tratado del alba de Henry Alexander Gómez.
Noticia Biográfica
Claudiu Komartin (Bucarest, 1983) es crítico literario, traductor y uno de los poetas jóvenes más activos del panorama literario rumano. Ha publicado cuatro poemarios: PăpuÈ™arul È™i alte insomnii (2003), Circul domestic (2005), Un anotimp í®n Berceni (2009) y, más recientemente, cobalt (2013). Sus poemas han aparecido en antologías internacionales traducidos al francés, hebreo, serbio, húngaro, búlgaro, japonés y coreano. Ha sido galardonado con el Premio Nacional de Poesía Mihai Eminescu y el Premio de Poesía de la Academia Rumana, entre otros. En 2009, fundó junto con Ana Toma uno de los clubs de lectura más conocidos de Rumanía, el Instituto Blecher. Desde 2010 es redactor jefe de la revista “Poesis internaÈ›ional†y de la Editorial Max Blecher.
